Emoțiile lui Noni: Îmi este frică - Poveste în limba română
Grăbește-te! Doar 2 în stoc!
-
Plată sigură și securizată prin Shopify Payments.
Cumpărate împreună:
Grăbește-te! Doar 2 în stoc!
Plată sigură și securizată prin Shopify Payments.
Cumpărate împreună:
Lui Noni îi este frică. Este seară, a venit ora de culcare, iar întunericul din cameră îl face să se simtă neliniștit. Cu ajutorul poveștii, cei mici pot descoperi alături de Noni că frica este o emoție firească și că există modalități prin care se pot liniști atunci când ceva îi sperie.
Emoțiile lui Noni este o serie de povești create pentru a-i ajuta pe copii să recunoască, să înțeleagă și să gestioneze mai ușor emoțiile pe care le trăiesc zi de zi. Personajul lui Noni, un mic unicorn a cărui coamă își schimbă culoarea în funcție de emoțiile sale, îi ajută pe copii să se regăsească în situații familiare și să vorbească mai ușor despre ceea ce simt.
Scrisă și ilustrată de Aurélie Chien Chow Chine, specialistă în sofrologie, cartea poate fi citită împreună cu copilul înainte de culcare sau în momentele în care acesta simte teamă.
Ne place seria Emotiile lui Noni pentru că pornește de la situații pe care copiii chiar le trăiesc. Frica de întuneric este una dintre acele emoții despre care poate fi greu să vorbești cu un copil mic, iar o poveste îi oferă un punct de plecare mult mai ușor.
Noni nu îi spune copilului că nu are de ce să îi fie frică, ci îl ajută să recunoască ceea ce simte și să descopere, pas cu pas, cum își poate recăpăta starea de bine.
Emoțiile lui Noni - Îmi este frică pornește chiar de la această situație și îi oferă copilului un mod simplu de a vorbi despre frică și despre ceea ce simte înainte de culcare.
O poveste poate fi un punct de plecare foarte bun. Citind împreună Emoțiile lui Noni - Îmi este frică, părintele poate vorbi despre emoțiile lui Noni și apoi îl poate încuraja pe copil să povestească despre propriile sale temeri.
Cărțile Editura DPH se remarcă prin varietatea temelor, ilustrațiile atractive și modul în care transformă învățarea într-o experiență plăcută pentru copii. Editura publică numeroase titluri care îi ajută pe cei mici să descopere lumea, să își înțeleagă emoțiile, să își dezvolte imaginația și curiozitatea și să învețe prin povești, joc și explorare.
Am ales pentru miniLama titluri Editura DPH care ne plac și pe care le considerăm valoroase pentru copii, nu doar pentru că sunt frumoase, ci și pentru ceea ce aduc în experiența de lectură și în dezvoltarea celor mici. Găsești cărți potrivite pentru diferite vârste și interese, iar fiecare titlu este prezentat cu informații despre vârsta recomandată, temă și abilitățile pe care le poate dezvolta. Astfel, îți este mai ușor să alegi o carte care chiar se potrivește copilului tău.
miniLama expediază în aceeași zi comenzile plasate până la ora 16:00. Coletul se livrează in 1-2 zile lucrătoare, iar opțiunile de livrare sunt fie acasă la adresa menționată, fie la lockerele Sameday Easybox. Dacă ai nevoie urgent de produse și ești în București, contactează-ne și putem aranja o livrare personală.
Ai la dispoziție 30 de zile să returnezi produsele, gratuit, indiferent de motiv. Procesul de retur pe miniLama e foarte simplu. Intră în contul tău de client, găsește comanda cu produsele pe care vrei să le returnezi și inițiază procesul de retur din câteva clickuri. Vei primi de la noi un email cu AWB (pe care nu trebuie să îl tipărești) și câteva instrucțiuni simple. Atât de simplu! Vezi mai multe detalii în politica de retur.