3-5 ani

Imaginație, curiozitate și noi aventuri în fiecare zi

Perioada dintre 3 și 5 ani este una dintre cele mai frumoase etape ale copilăriei. Cei mici pun întrebări fără sfârșit, inventează povești, descoperă pasiuni noi și își dezvoltă rapid abilitățile de comunicare și înțelegere. În această colecție găsești cărți pentru copii de 3-5 ani care îi ajută să învețe, să exploreze și să se bucure de lectură în fiecare zi.

Am adunat aici cărți Usborne și alte titluri atent selectate, de la povești ilustrate și cărți educative, până la activități cu stickere, cărți de colorat, cărți cu întrebări și răspunsuri și volume care îi introduc pe cei mici în lumea științei, naturii, emoțiilor sau a primelor noțiuni despre lumea înconjurătoare. Fiecare carte este gândită pentru a transforma învățarea într-o experiență plăcută și captivantă.

Prin joc, lectură și explorare, copiii își dezvoltă vocabularul, creativitatea, capacitatea de concentrare și dorința de a descoperi lucruri noi. Indiferent dacă alegi o poveste de seară, o activitate pentru timpul liber sau o carte care răspunde întrebărilor despre lume, această colecție este plină de resurse care îi însoțesc pe cei mici în anii premergători școlii.

103 produse

  •  -21%NOU usborne wind up racing. - carte cu masinute de curse ilustrate pe circuit si jucarie Video de prezentare al cartii Wind-Up Racing Cars Usborne

    Wind-up Racing Cars - Carte cu sunete și jucărie

    Wind-Up Racing Cars, carte interactivă Usborne O carte interactivă Usborne care include două mașinuțe cu cheiță și pagini cu trasee de curse. Copiii pot porni mașinile și le pot urmări cum concurează pe diferite circuite, în timp ce descoperă informații simple și ilustrate despre mașinile de curse. O combinație distractivă între joacă și explorare.

    149,93 lei 119,00 lei

  •  -12%NOUStoc limitat! carte scrie si sterge Usborne Capital letters - miniLama

    Wipe-Clean Capital Letters - Carte 'scrie și șterge'

    3 în stoc

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: Wipe-Clean Writing Numbers, pentru învățarea literelor de tipar Wipe-Clean Capital Letters este o carte Usborne interactivă, perfectă pentru copiii care încep să descopere literele mari. Pagini pline de activități distractive îi încurajează pe cei mici să traseze și să exerseze literele direct pe paginile reutilizabile, apoi să șteargă și să încerce din nou. Aşadar, învățarea alfabetului devine o joacă relaxată, repetabilă și plină de încredere.

    3 în stoc

    52,00 lei 46,00 lei

  • NOU caiet de activitati si stickere OMY plane - miniLama caiet de activitati si stickere OMY plane - miniLama

    Caiet de activități cu stickere OMY - Avion

    Caiet de activități cu autocolante amuzante, în culori neon, cu efect auriu și holografic, decorate cu ilustrațiile emblematice OMY. Formatul său practic este ideal pentru a-i ține ocupați pe cei mici, pentru a recrea diferite scene și pentru a le dezvolta imaginația. AVERTISMENT! PERICOL DE SUFOCARE - conține piese mici. Nerecomandat copiilor sub 3 ani. Explorează toate produsele OMY!

    58,50 lei

  •  -25% Book cover of 'Miss Molly's School of Happiness' with colorful illustrations on a yellow background. Prima pagina a cartii Miss Molly's School of Happiness

    Miss Molly's School of Happiness - Poveste în limba engleză

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: Miss Molly’s School of Happiness, o poveste caldă în limba engleză despre fericire și emoții Miss Molly’s School of Happiness este o poveste Usborne în limba engleză care le arată copiilor cum să-și gestioneze emoțiile și să descopere bucuria în lucruri simple. Prin aventurile hazlii și învățăturile blânde ale doamnei Molly, cartea oferă lecții valoroase despre bunătate, recunoștință și echilibru emoțional.

    76,50 lei 57,66 lei

  •  -17%NOUStoc limitat! Coperta cartii Bibina la Paris de Cristina Andone, Editura Nemira

    Bibina la Paris - Poveste în limba română

    3 în stoc

    Bibina la Paris Ilustrații de Georgiana Chițac Bibina este o rândunică mică, dar cu o inimă mare și aripi pline de curaj. Cu dor de aventură, ea pornește într-o călătorie magică la Paris, un oraș elegant, plin de culoare și povești nespuse. Acolo, Bibina îl întâlnește pe Jean, un rățoi șarmant și inteligent, care îi devine ghid prin Orașul Luminilor. Împreună descoperă secretele Parisului și faptul că adevărata aventură nu ține doar de destinație, ci și de prieteniile care se nasc pe drum. O poveste perfectă pentru micii exploratori care visează să zboare departe și să descopere lumea pas cu pas. Vezi mai multe detalii despre seria Bibina, aici.

    3 în stoc

    64,99 lei 53,99 lei

  •  -17%NOUStoc limitat! Coperta cartii Bibina la Londra, de Cristina Andone, Editura Nemira

    Bibina la Londra - Poveste în limba română

    3 în stoc

    Bibina la Londra Ilustrații de Georgiana Chițac Bibina este o rândunică mică, dar cu o inimă mare și aripi pline de curaj. Cu dor de aventură, ea pornește într-o călătorie în lume tocmai până la Londra, un oraș mare, zgomotos și plin de surprize. Acolo, printre parcuri verzi și ceasuri uriașe, Bibina îl întâlnește pe Archie, un șoricel isteț și prietenos, care o ajută să descopere secretele uimitoare ale Londrei și învață că adevărata magie a unei călătorii stă în prietenie. O poveste perfectă pentru micii exploratori care visează să zboare departe și să descopere lumea pas cu pas. Vezi mai multe detalii despre seria Bibina, aici.

    3 în stoc

    64,99 lei 53,99 lei

  • NOU colouring adhesive 5m paper roll - animals - miniLama colouring adhesive 5m paper roll - animals - miniLama

    Rolă hârtie de colorat autoadezivă 5m OMY - Animals

    ANIMALS: Creaturi din întreaga lume. Această rolă de hârtie autoadezivă (5m x 30 cm) repoziționabilă poate fi decupată, lipită și dezlipită pentru a personaliza și decora locuința, mobilierul și diverse obiecte. Se îndepărtează ușor, fără a lăsa urme. Rolele Stick-it sunt concepute pentru utilizare temporară și nu ca tapet permanent. Pentru o aplicare optimă, folosiți-le pe suprafețe curate, fără praf, netede și neporoase: dulapuri de bucătărie, mobilier din melamină, uși de dulap, frigider, birou, anumite tipuri de pereți, cutii de depozitare, decorațiuni pentru masă etc. Evitați utilizarea în încăperi umede sau în condiții de temperaturi extreme. Poți să o colorezi sau să o folosești exact așa cum este – alegerea îți aparține! Ca în cazul tuturor rolelor, ultimii 15-20 cm sunt de obicei fixați în jurul tubului de carton și pot fi mai fragili la derulare sau tăiere. Explorează toate produsele OMY!

    52,07 lei

  •  -12% coperta cu tina balerina si fratele ei pe un fundal roz

    Tina și primul ei solo - Poveste în limba română

    1 recenzie

    Ilustrații de Alexandra Boiger. Tina e sigură că va face un solo în următorul spectacol, Prințul-Broscoi. E deja o balerină extraordinară! Și e mândră de fratele ei mai mic – și el a început să studieze baletul, chiar dacă își petrece mai tot timpul făcând figuri caraghioase în oglindă. Însă Tina va avea parte de o surpriză… și nu de una amuzantă. Ce face o balerină atunci când nimic nu merge așa cum s-ar fi așteptat? Colecția TINA BALERINA reprezintă o serie de povești pentru copii scrise de Marilyn Singer și ilustrate de Alexandra Boiger. Copiii vor călători în lumea fascinantă a baletului, alături de Tina, micuța dansatoare, învățând lecții importante de viață.

    52,85 lei 46,71 lei

  •  -77% Children's book box set titled 'My First Reading Library' with illustrations on a green background

    My First Reading Library - set 50 cărți - Povești în limba engleză

    Set 50 de cărți Usborne - My First Reading Library My First Reading Library este un set valoros de 50 de cărți Usborne, creat special pentru a susține copiii la primii pași în citit. Povestirile sunt ilustrate, accesibile și cresc gradual în dificultate, pentru a ghida micul cititor de la primele încercări la lecturi mai complexe. Colectia include: 22 titluri Very First Reading: Bus for Miss Moss, A Circus under the Sea , Deep Dark Woods, Dog Diary, Dressing-Up Box, Fright in the Night, Grizzly Bear Rock, Knight Fight, Late Night at the Zoo, Magic Ring, The Monster Diner, Moon Zoom, Mr Mystery, Perfect Pet, Pirate Pat, Queen Makes a Scene, Run, Rabbit, Run!, Stop that Cow!, Very First Reading Bad Jack Fox, Very First Reading Captain Mac, Very First Reading Double Trouble, Wild School 12 titluri First Reading Level 1: Anansi and the Bag of Wisdom, First Reading Level One Anansi and the Tug of War, How the Crab Got His Claws, How the Elephant Got His Trunk, How the Whale Got His Throat, King Midas and the Gold, On the Moon, One, Two, Buckle My Shoe, The Greedy Dog, The Rabbit's Tale, The Sun and the Wind, Under the Ground, Why the Kangaroo Jumps 16 titluri First Reading Level 2: Clever Rabbit and the Lion, Clever Rabbit and the Wolves, Doctor Foster Went to Gloucester, How Bear Lost His Tail, How the Elephants Lost Their Wings, How Zebras Got Their Stripes, King Donkey Ears, Little Miss Muffet, Old Mother Hubbard, One, Two, Buckle My Shoe, The Daydreamer, The Dragon and the Phoenix, Stone Soup, The Baobab Tree, The Chilly Little Penguin, The Tortoise and the Eagle. Setul este structurat astfel pentru ca micuții să își dezvolte încrederea și rezistența în lectura, treptat, în ritmul lor.

    1.222,18 lei 279,00 lei

  • NOU OMY kawaii earring pack miniLama girl using OMY kawaii earring stickers pack miniLama

    Set 104 cercei autocolanți OMY - Kawaii

    Adaugă un plus de culoare și fantezie fiecărei zile cu cerceii autocolanți KAWAII de la OMY! Acești cercei autocolanți adorabili sunt perfecți pentru copiii care iubesc joaca și accesoriile vesele. Inspirate de universul KAWAII, modelele pline de culoare completează orice ținută și oferă ore întregi de distracție creativă, fără a fi nevoie de urechi perforate. Caracteristici:• 104 cercei autocolanți în stil KAWAII• Ușor de aplicat și confortabil de purtat• Testați dermatologic• Potriviți pentru copii de la 3 ani+• Ideali pentru joacă, petreceri și mici cadouri AVERTISMENT! PERICOL DE SUFOCARE - conține piese mici. Nerecomandat copiilor sub 3 ani. Explorează toate produsele OMY!

    62,59 lei

  • NOU OMY kawaii face stickers pack miniLama girl using OMY kawaii face stickers pack miniLama

    Set 85 stickere pentru față OMY - Kawaii

    85 de autocolante distractive și fluorescente pentru look-uri pline de culoare și creativitate! Lasă imaginația să zboare cu acest set de autocolante pentru piele, perfecte pentru a crea combinații originale și pline de personalitate. Repoziționabile și sigure pentru piele, acestea se aplică ușor și pot fi mutate ori de câte ori dorești pentru noi stiluri și modele. Caracteristici:• 85 de autocolante fluorescente pentru piele• Repozitionabile și ușor de aplicat• Testate dermatologic• Confortabile și delicate cu pielea• Potrivite pentru copii de la 3 ani+ Accesoriul ideal pentru joacă, petreceri și momente creative pline de culoare. AVERTISMENT! PERICOL DE SUFOCARE - conține piese mici. Nerecomandat copiilor sub 3 ani. Explorează toate produsele OMY!

    46,81 lei

  • NOUStoc limitat! OMY nail stickers kawaii pack miniLama girl using nail stickers OMY - miniLama

    Set 200 stickere de unghii OMY - Kawaii

    1 în stoc

    Ilustrații fermecătoare inspirate din universul Kawaii, o lume mică și plină de distracție, care debordează de imaginație! 200 de stickere de unghii super ușor de aplicat! Rezistă până la 2 zile și nu se dezlipesc la spălat. Potrivite pentru unghiuțe de toate dimensiunile. AVERTISMENT! PERICOL DE SUFOCARE - conține piese mici. Nerecomandat copiilor sub 3 ani. Explorează toate produsele OMY!

    1 în stoc

    62,59 lei

  •  -32%NOU Pachet de 4 carti miss molly

    Pachet 4 cărți Miss Molly

    Acest pachet special conține 4 dintre cele mai căutate și iubite cărți din colecția Miss Molly, perfecte pentru copiii de 3–5 ani. Fiecare titlu abordează o temă importantă din viața celor mici: de la emoții și bune maniere, până la prietenie și empatie, într-un mod blând și ușor de înțeles. Ce conține pachetul: Miss Molly’s School of Manners – despre politețe, respect și bune maniere în relațiile cu ceilalți. Miss Molly’s School of Kindness – învață cum să fim mai buni, empatici și atenți la nevoile celor din jur. Miss Molly’s School of Making Friends – cu ajutorul personajelor simpatice și al ilustrațiilor calde, cei mici descoperă empatia, cooperarea și bucuria de a face parte dintr-un grup. Miss Molly’s School of Happiness – despre gestionarea emoțiilor precum furia, frustrarea sau tristețea. Un set valoros pentru citit împreună, ideal pentru părinți, educatori și oricine caută cărți educative pentru copii mici. Prin achiziționarea acestui pachet profiți de un preț mai avantajos față de cumpărarea fiecărei cărți separat. Produsele sunt livrate separat, nu într-o cutie specială de cadou.

    306,00 lei 207,58 lei

  •  -20%NOU wind up plane book usborne - carte cu avioane ilustrate in aeroport si jucarie

    Wind-up Plane - Carte cu sunete și jucărie

    Wind-Up Plane, carte interactivă Usborne Aceasta vine împreună cu un avion cu cheiță și trasee speciale pe pagini. Copiii pot porni avionul și îl pot urmări cum se deplasează prin diferite scene de aeroport, în timp ce descoperă informații simple despre avioane și zbor. O carte distractivă care îmbină joaca cu primele noțiuni despre aviație.

    149,93 lei 120,00 lei

  •  -14%NOU tina si primele ei patine - miniLama

    Tina și primele ei patine - Poveste în limba română

    Tina și primele ei patine Ilustrații de Alexandra Boiger.  Tina adoră baletul, DAR ȘI patinajul. E convinsă că, prin exercițiu, ea și prietena ei, Kacie, vor deveni la fel de bune la patinaj cum sunt la dans. Vor fi EXTRAORDINARE! Căci patinajul seamănă cu baletul. Dar Kacie NU VREA să facă mișcări complicate. HMMM! Asta nu prea se potrivește cu planurile Tinei. Oare va reuși Tina să deprindă arta patinajului? Și dacă nu trebuie să fie întotdeauna cea mai bună? Colecția TINA BALERINA reprezintă o serie de povești pentru copii scrise de Marilyn Singer și ilustrate de Alexandra Boiger. Copiii vor călători în lumea fascinantă a baletului, alături de Tina, micuța dansatoare, învățând lecții importante de viață.

    58,13 lei 49,88 lei

  • NOU carte ajutor matei o fantoma - miniLama

    Ajutor, Matei! O fantomă! - Poveste în limba română

    Ajutor, Matei! O fantomă! Matei si fratii sai au ramas singuri acasa intr-o seara cand parintii iepurasi au iesit in oras. Dupa ce s-au jucat toate jocurile pe care le stiau, Arunca Iepurasul, Razboi cu perne si Loteria de frunze,si dupa ce au mancat toate prajiturile si au baut tot sucul de zmeura, iepurasilor li s-a facut somn si s-au culcat. Insa Ana, sora mai mica a lui Matei, s-a trezit speriata ca a vazut o fantoma la fereastra. Singuri acasa, fratii iepuras au trebuit sa se descurce si fara ajutorul parintilor, iar Matei a avut cea mai grozava idee ca sa iasa din incurcatura. Aventurile iepurasului Matei sunt povesti pline de farmec si umor, cu un important continut educativ. Iar ilustratiile in culori calde si bogate in detalii ale lui Eve Tharlet completeaza minunat textul Brigittei Weninger.

    36,99 lei

  •  -25%NOUStoc limitat! Pachet 2 cărți Bibina

    Pachet 2 cărți Bibina

    3 în stoc

    Pachet de două cărți cu Bibina Două orașe magice, două aventuri pline de farmec și o mulțime de descoperiri alături de simpatica Bibina! Acest bundle reunește cărțile Bibina la Londra și Bibina la Paris, perfecte pentru copiii curioși care iubesc poveștile, călătoriile și explorarea lumii prin lectură. Ce conține pachetul: Bibina la Londra - O aventură fermecătoare prin Londra, în care cei mici descoperă cele mai cunoscute atracții ale orașului alături de simpatica Bibina. Bibina la Paris - O călătorie plină de farmec prin Paris, unde copiii explorează atmosfera magică a orașului și descoperă locuri celebre într-un mod distractiv și prietenos. Prin achiziționarea acestui pachet profiți de un preț mai avantajos față de cumpărarea fiecărei cărți separat. Produsele sunt livrate separat, nu într-o cutie specială de cadou. Vezi mai multe detalii despre seria Bibina, aici.

    3 în stoc

    129,98 lei 97,98 lei

  •  -22%NOU Copertile cartilor Tina Balerina

    Pachet 3 cărți Tina Balerina

    Pachet de 3 cărți cu Tina Balerina: povești despre balet, dans, curaj și primele reușite Un pachet emoționant și inspirațional pentru copiii care iubesc dansul și poveștile despre perseverență! Alături de Tina, micii cititori vor descoperi bucuria primelor încercări, emoțiile scenei și curajul de a merge mai departe, pas cu pas. Seria Tina Balerina este perfectă pentru a încuraja încrederea în sine, exprimarea liberă și bucuria de a învăța lucruri noi, prin povești calde și ilustrate cu grijă. Pachetul conține: Tina și primul ei solo: o poveste despre emoțiile primului moment pe scenă și curajul de a dansa singură în fața publicului. Tina și primii ei pantofi de step: Tina descoperă ritmul și energia dansului step într-o aventură plină de entuziasm și bucurie. Tina și primele ei patine: o poveste despre primele lecții pe gheață și despre perseverența de a învăța ceva nou, chiar și atunci când nu este ușor. Prin achiziționarea acestui pachet profiți de un preț mai avantajos față de cumpărarea fiecărei cărți separat. Produsele sunt livrate separat, nu într-o cutie specială de cadou.

    163,83 lei 128,30 lei

  • set de carduri in limba spaniola cu ilustratii pentru copii

    Everyday Words in Spanish Flashcards - Carduri 'învățăm limba spaniolă'

    Set de carduri Usborne pentru copii: Everyday Words in Spanish Flashcards, pentru învățarea limbii spaniole, cu imagini și cuvinte Everyday Words in Spanish Flashcards este un set educativ Usborne, ideal pentru a introduce copiii în tainele limbii spaniole prin joacă. Cardurile viu colorate conțin imagini clare și cuvinte uzuale, fiind perfecte pentru învățarea vocabularului de bază. Pot fi folosite acasă sau la școală, individual sau în jocuri interactive de memorie și asociere.

    44,64 lei

  •  -12% coperta cu cu tina balerina pe un fundal verde

    Tina și primii ei pantofi de step - Poveste în limba română

    Tina e nerăbdătoare să meargă în tabăra de dans. O să facă balet în fiecare zi. Însă o să trebuiască să învețe și step, ceea ce nu o încântă CÂTUȘI DE PUȚIN. Nu a mai dansat niciodată step, așa că o va lua de la începutul începutului. Și are dreptate: lecțiile de step nu sunt DELOC AMUZANTE. Ba mai mult, în tabără există o fată care ADORĂ stepul și URĂȘTE baletul. Va reuși Tina VREODATĂ să se înțeleagă cu ea? Dar oare va găsi o modalitate prin care să învețe step?   Colecția TINA BALERINA reprezintă o serie de povești pentru copii scrise de Marilyn Singer și ilustrate de Alexandra Boiger. Copiii vor călători în lumea fascinantă a baletului, alături de Tina, micuța dansatoare, învățând lecții importante de viață.

    52,85 lei 46,71 lei

  •  -25% Book cover of 'Miss Molly's School of Manners' with a red background and illustrations of a school building and children.

    Miss Molly's School of Manners - Poveste în limba engleză

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: Miss Molly’s School of Manners, o poveste caldă în limba engleză despre bunele maniere Miss Molly’s School of Manners este o carte Usborne în limba engleză care îi învață pe cei mici bunele maniere printr-o poveste veselă, plină de personaje simpatice și ilustrații colorate. Cu exemple din viața de zi cu zi, copiii descoperă cum să fie politicoși, atenți și respectuoși într-un mod natural și distractiv.

    76,50 lei 57,66 lei

  •  -25% Step-by-step drawing book cover with various shapes and drawings on a white background Prima pagina a cartii Step-by-step Drawing Book

    Step-by-step Drawing Book - Carte de desenat

    1 recenzie

    Carte de desen Usborne pentru copii: Step-by-Step Drawing Book, ghid pas cu pas pentru desen Step-by-Step Drawing Book este o carte de desen creativă de la Usborne, concepută pentru a învăța copiii să deseneze pas cu pas. Fiecare pagină îi ghidează pe tinerii artiști printr-un set de instrucțiuni simple și clare, ajutându-i să creeze desene reușite, de la animale și personaje simpatice până la obiecte din jurul lor. Datorită explicațiilor ușor de urmat și ilustrațiilor inspiratoare, copiii pot exersa coordonearea mână-ochi, creativitatea și răbdarea, transformând fiecare schiță într-o mică realizare de care să fie mândri. Este o alegere perfectă pentru activități de artă acasă, la școală sau în timpul liber.

    61,19 lei 45,89 lei

  •  -32% Coperta cartii The Magic Porridge Pot Prima pagina a cartii The Magic Porridge Pot

    The Magic Porridge Pot - Poveste în limba engleză

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: The Magic Porridge Pot, o poveste clasică în limba engleză pentru micii cititori The Magic Porridge Pot este o poveste clasică repovestită de Usborne în limba engleză, perfectă pentru lecturile de seară. Cu ilustrații vii și un text accesibil, cartea îi poartă pe cei mici într-o aventură amuzantă despre o fetiță, un vas magic și… multă fiertură! O lecție fermecătoare despre moderație și responsabilitate.

    52,00 lei 35,39 lei

  •  -58%Stoc limitat! Usborne Starting to Read with Phonics book set on a white background

    Starting to Read with Phonics - Set de cărți 'învățăm limba engleză'

    1 recenzie

    3 în stoc

    Set de cărți Usborne pentru copii Starting to read with phonics: învățăm să citim în limba engleză Starting to Read with Phonics este un pachet minunat de la Usborne, conceput pentru a face primii pași în citit să fie distractivi și plini de încredere. Totul începe cu un Activity Book care învață literele și sunetele într-un mod interactiv. În plus, vei găsi 8 povești scurte din seria Very First Reading, un poster cu alfabetul, peste 60 de abțibilduri de recompensă care sărbătoresc fiecare etapă de progres și sugestii utile pentru părinți. Acest set este perfect pentru a transforma învățarea foneticii într-o aventură plăcută pentru copii mici.

    3 în stoc

    196,04 lei 83,06 lei

  •  -69% coperta Phonics_Readers_Set cu o broscuta rosie

    Phonics Readers Set - 12 cărți Usborne cu povești în limba engleză

    2 recenzii

    Set de povești ilustrate pentru copii: Usborne Phonics Readers, cu povești în limba engleză Usborne Phonics Readers Set este un pachet de 12 de povești în limba engleză, conceput special pentru a-i ajuta pe cei mici să învețe să citească prin metoda fonetică. Fiecare carte are text ritmat, rime amuzante și ilustrații colorate care îi ajută pe copii să facă conexiuni între sunete și cuvinte. Setul este ideal pentru primele lecturi independente sau pentru momentele de lectură împreună cu părinții. Titlurile incluse:Fat Cat on a Mat, Shark in the Park, Ted’s Shed, Frog on a Log, Mouse Moves House, Goose on the Loose, Fox on a Box, Toad Makes a Road, Ted in a Red Bed, Big Pig on a Dig, Hen’s Pens, Sam Sheep Can’t Sleep.

    440,35 lei 138,00 lei

  •  -23% coperta cu dar motan pe o carte cu pesti

    Dar motan înoată - Poveste în limba română

    Cărțile din seria Dar motan ne aduc în prim-plan un motan simpatic, negru, norocos, sofisticat: Dar e un motan de librărie, iar alături de prietenul și stăpânul său Toto, dar și de alte pisicuțe, se aventurează să cunoască tot ce are lumea să îi ofere. Ce învață micii cititori: Cum să nu se mai teamă de apă Cum să depășească micile spaime ale vârstei cu ajutorul prietenilor și al cărților Cum să conteze pe familie și prieteni de câte ori au un mic impas Ce se poate ascunde între copertele unei cărți Ce prieteni de nădejde pot fi animalele de companie Povestea: În acest al patrulea volum, cu ajutorul unor cărți din librăria lui Toto, dar și cu ajutorul prietenilor, învață cum anume pot depăși băiețeii și fetițele teama de apă. Recomandarea editorului: Dar motan e un personaj foarte ușor de transformat în prieten. Universul lui e format din librării, cofetării, cărți, alte pisici, care mai de care mai înțelepte, sau mai simpatice, iar viața lui e plină de aventuri de tot felul. Copiii se vor putea bucura de un ritm al poveștii punctate pe alocuri cu versuri, îi vor simți muzica și își vor dori să colecționeze aceste cărți. Ilustrațiile splendide care însoțesc și animă povestea aduc un strop în plus de umor, dar și de joacă, cât se poate de colorată. Legături cu programa școlară/Activități: Vizite în librării, pe urmele motanului Dar Realizare de labirinturi care duc la librăria lui Toto Povești despre animalele de companie pe care le are sau și le-ar dori fiecare Discuții despre emoții și cum le exprimăm sau depășim

    58,13 lei 44,88 lei

  •  -19% coperta cu balerina in padure

    Lacul Lebedelor - Poveste țn limba română

    O prințesă splendidă ținută prizonieră de un blestem... Un tânăr prinț care se îndrăgostește de ea... Un vrăjitor malefic, hotărât să-i despartă... Așa începe povestea extrem de incitantă a Lacului Lebedelor, plină de viclenie, loialitate, și, în cele din urmă, de iubire neclintită. De la dansurile sub clar de lună la dansul înlănțuit al Reginei Lebădă și al prințului său, aceasta este o poveste clasică, recreată de compania de balet New York City Ballet, în coregrafia lui Peter Martins, privită prin lentila sa elegantă și modernă. Ce învață micii cititori: Câteva repere din istoria baletului Despre reprezentațiile de balet ale unor companii celebre din lume Despre balerini celebri din istoria acestui dans Informații fascinante despre producția unui asemenea spectacol: costume, scenografie etc. Povestea: Odette, splendida prințesă ținută prizonieră de o vrajă necruțătoare găsește dragostea. Dar piedicile nu sunt puține și iau tot felul de înfățișări, ascunzându-se mai ales sub chipul lui Odile, fiica vrăjitorului Von Rotbart. Rămâne micilor cititori de descoperit cum arată această poveste clasică ilustrată splendid de Valeria Docampo. Recomandarea editorului: Seria de cărți despre reprezentațiile companiei de balet New York City Ballet, recreate și ilustrate magistral de Valeria Docampo sunt musai de colecționat atât de către iubitorii de balet, cât și de iubitorii poveștilor cu aer clasic, de basm. Alături de Lacul Lebedelor, la Nemi a mai apărut din această serie și Spărgătorul de nuci. Legături cu programa școlară/Activități: Pot descoperi atât baletul clasic al lui Ceaikovski, cât și diversele puneri în scenă, de-a lungul timpului. Pot discuta despre legăturile dintre arte: muzică, literatură și dansuri clasice. Pot merge împreună cu educatorii la un spectacol de balet.

    47,56 lei 38,54 lei

  •  -25% Book cover of 'Step-by-Step Drawing Zoo Animals' by Usborne on a white background Prima pagina a cartii Step-by-step Drawing Zoo Animals

    Step-by-step Drawing Zoo Animals - Carte de desenat

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: Step by Step Drawing Zoo Animals, ghid de desen pas cu pas cu animale din grădina zoologică Step-by-Step Drawing Zoo Animals este o carte Usborne care le arată copiilor cum să deseneze animale din grădina zoologică, pas cu pas. Cu instrucțiuni clare și prietenoase, cei mici pot învăța să deseneze lei, elefanți, girafe și multe altele. Perfectă pentru micii artiști care iubesc animalele.

    61,19 lei 45,89 lei

  •  -25% Book cover of 'Step-by-Step Drawing Animals' by Usborne with colorful illustrations on a white background. Prima pagina a cartii Step-by-Step Drawing Animals

    Step-by-Step Drawing Animals - Carte de desenat

    1 recenzie

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: Step by Step Drawing Animals, ghid de desen pas cu pas cu animale Step-by-Step Drawing Animals este o carte Usborne ideală pentru copiii care doresc să învețe să deseneze animale într-un mod simplu și plăcut. Fiecare pagină oferă instrucțiuni clare și pas cu pas pentru a crea desene de animale, de la cele mai simple la cele mai complexe. Cu ajutorul ilustrațiilor colorate și a explicațiilor ușor de urmărit, copiii pot învăța să deseneze diverse animale, dezvoltându-și abilitățile artistice și încrederea în propriile lor creații.

    61,19 lei 45,89 lei

  •  -21% coperta cu pete motanul intr-un cos cu oua de paste

    Pete Motanul și marea aventură de Paște - Poveste în limba română

    Cand Pete se trezeste in dimineata de Paste si-si verifica cosul cu bunatati, descopera cu stupoare ca Iepurasul de Paste are nevoie de ajutorul lui. Asa ca motanul nostru grozav isi pune urechiusele de iepuras si incepe sa adune, sa picteze si apoi sa ascunda peste tot ouale de Paste.

    52,85 lei 41,71 lei

  •  -33% Pachet 3 cărți Step by Step Drawing Step-by-step drawing book cover with various shapes and drawings on a white background

    Pachet 3 cărți Step by Step Drawing

    Pachetul Step-by-Step Drawing este ideal pentru micii artiști care iubesc să deseneze și să învețe pas cu pas cum prind viață animalele, oamenii sau dinozaurii. Fiecare carte oferă instrucțiuni simple, clare și spațiu generos pentru desen, astfel încât copiii să poată exersa și crea în voie. Pachetul include: Step-by-Step Drawing Book: cu imagini ușor de urmat. Încurajează creativitatea și exersarea desenului. Step-by-Step Drawing Animals: învață cum să desenezi câini, pisici, urși și multe alte animale. Step-by-Step Drawing People: află cum să desenezi oameni în diferite posturi și expresii. Toate cele trei cărți sunt create de Usborne, recunoscut pentru calitatea și claritatea materialelor educative pentru copii.Prin achiziționarea acestui pachet, beneficiezi de un preț mai avantajos față de cumpărarea individuală a fiecărei cărți. Produsele sunt livrate separat (nu într-o cutie specială de cadou).

    183,57 lei 122,99 lei

  •  -25% Book cover of 'Step-by-Step Drawing People' by Usborne with colorful illustrations on a white background. Prima pagina a cartii Step-by-step Drawing People

    Step-by-step Drawing People - Carte de desenat

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: Step by Step Drawing People, ghid de desen pas cu pas Step-by-Step Drawing People este o carte Usborne care îi învață pe copii cum să deseneze oameni, pas cu pas. De la fețe vesele până la siluete în mișcare, fiecare desen este explicat clar, într-un mod accesibil și atractiv. O activitate relaxantă care dezvoltă îndemânarea și încrederea în sine.

    61,19 lei 45,89 lei

  •  -32% Coperta cartii The Baobab Tree Prima pagina a cartii The Baobab Tree

    The Baobab Tree - Poveste în limba engleză

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: The Baobab Tree, o poveste captivantă în limba engleză pentru micii cititori The Baobab Tree este o poveste Usborne în limba engleză inspirată din miturile africane, care le oferă copiilor o lecție despre recunoștință, prietenie și generozitate. Cu ilustrații calde și un text ritmat, cartea aduce în prim-plan simbolul baobabului și înțelepciunea comunității. O lectură plină de farmec și învățăminte.

    52,00 lei 35,39 lei

  •  -32% Coperta cartii The Three Billy Goats Prima pagina a cartii The Three Billy Goats

    The Three Billy Goats - Poveste în limba engleză

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: The Three Billy Goats, o poveste clasică în limba engleză pentru micii cititori The Three Billy Goats este o poveste clasică din colecția Usborne, în limba engleză, plină de suspans și umor. Cei trei frați capre își unesc curajul pentru a traversa un pod păzit de un căpcăun morocănos. Cu ilustrații vii și un text simplu, cartea captează atenția celor mici și transmite un mesaj despre curaj și istețime.

    52,00 lei 35,39 lei

  •  -25% Book cover of 'Step-by-Step Drawing Horses and Ponies' by Usborne on a white background Prima pagina a cartii Step-by-step Drawing Horses and Ponies

    Step-by-step Drawing Horses and Ponies - Carte de desenat

    Carte ilustrată Usborne pentru copii: Step by Step Drawing Horses and Ponies, un ghid de desen pas cu pas cu cai și ponei Step-by-Step Drawing Horses and Ponies este o carte Usborne grozavă pentru copiii pasionați de cai, ponei și unicorni. Cu instrucțiuni colorate, pas cu pas, copiii pot învăța să deseneze un unicorn zburător, un cal care sare, o cocardă, un castel și multe altele. Cartea oferă mult spațiu pentru exersare și include scene detaliate precum concursuri ecvestre, grajduri și ceremonii de premii, perfecte pentru a antrena creativitatea și atenția la detalii.

    61,19 lei 45,89 lei

  •  -10%NOU joc tangram cu 7 piese magnetice colorate patrat format din tangram cu piese magnetice colorate

    Tangram 7 piese magnetice

    Tangram cu 7 piese magnetice Un joc clasic de logică și creativitate, format din 7 piese magnetice care pot fi combinate în nenumărate forme și siluete. Copiii își dezvoltă gândirea spațială, atenția și imaginația, încercând să reproducă modele sau să creeze propriile figuri. Ideal pentru joacă educativă acasă sau în deplasare.

    34,90 lei 31,50 lei


Ai văzut 36 din 103 produse

Livrare gratuită peste 190 RON
Retur simplu și gratuit 30 de zile
Plată ramburs sau online
Livrare acasă sau la Easybox

Recent vizualizate

    Branduri pe miniLama

    miniLama round logo with a black llama in a white circle

    © 2026 miniLama, România

      • American Express
      • Apple Pay
      • Google Pay
      • Maestro
      • Mastercard
      • Shop Pay
      • Visa

      Login

      Ai uitat parola?

      Nu ai încă un cont?
      Creează cont