Jurnalul de călatorie Plannor, acum pe miniLama.ro, împreună cu Jocul Echipaj de zbor în jurul lumii

Jurnalul de călatorie Plannor, acum pe miniLama.ro, împreună cu Jocul Echipaj de zbor în jurul lumii

  • 3 min

Când am deschis miniLama.ro ne-am dorit să construim un spațiu în jurul copilăriei reale. Cu momente frumoase, dar și cu haos, liste, drumuri, lucruri uitate și încercări constante de a găsi puțin echilibru între toate. Toate produsele aduse pe site au fost alese cu foarte mare atenție și cu gândul de a acoperi o nevoie a familiilor cu copii.

Astfel, au ajuns și produsele Plannor pe miniLama.ro, pentru că am simțit că răspund unor nevoi reale pe care mulți părinți le au, chiar dacă nu vorbesc mereu despre ele. Mai exact, am adus pe site Jurnalul de zbor Plannor (în culorile roz și albastru) și jocul Echipaj de zbor în jurul lumii.

Un produs care nu este doar despre călătorii

La prima vedere, ai putea spune că Plannor este doar un jurnal pentru zboruri, însă după ce îl descoperi mai bine, îți dai seama că este mult mai mult decât atât. Jurnalul de zbor Plannor este construit în jurul ideii de experiență și memorie. Copiii pot nota detalii despre zboruri, pot lipi stickere pe harta lumii, pot păstra amintiri și chiar pot primi mesaje sau semnături de la piloți.

Există pagini pentru primul zbor, țările vizitate, amintiri din călătorii și alte experiențe din aeroport sau avion. Exact partea aceasta ni s-a părut foarte frumoasă, pentru că transformă o vacanță într-o poveste pe care copilul o poate retrăi ani mai târziu.

Călătoriile văzute prin ochii copiilor sunt diferite

Noi, adulții, ținem minte trasee, rezervări, bagaje și liste, pe când copiii noștri țin minte altceva: că au făcut cu mâna oamenilor din aeroport, că au primit suc în avion, că au văzut norii „de aproape”, că pilotul le-a semnat jurnalul sau că au lipit un sticker nou pe hartă când s-au întors acasă.

Și poate tocmai de aceea produsul acesta ni s-a părut atât de potrivit pentru comunitatea miniLama, pentru că este despre copilărie trăită cu adevărat, nu doar bifată.

Ne-a plăcut că produsul chiar implică copilul

Foarte multe produse pentru copii sunt, de fapt, gândite mai mult pentru adulți. Arată bine în poze, dar experiența reală se termină repede. La jurnalul Plannor ne-a plăcut exact opusul: copilul devine parte activă din experiență. Acesta completează, lipește, își amintește, întreabă, povestește.

Iar partea cu vizita în cabina pilotului și mesajele de la piloți transformă totul într-o experiență pe care foarte mulți copii nu o uită.

Genul de produs care rămâne ca amintire și peste ani

Cred că acesta a fost, de fapt, motivul principal pentru care am vrut să îl aducem pe miniLama: pentru că nu este un produs „consumabil”. Nu este ceva ce copilul folosește o dată și apoi îl uită într-un sertar. Este genul de obiect care adună povești în timp și sincer, credem că exact astfel de lucruri ajung să conteze cel mai mult peste ani.

Pentru familiile care călătoresc împreună

Dacă aveți deja vacanțe planificate sau dacă urmează primul zbor al copilului vostru, jurnalul acesta poate transforma experiența într-una mult mai memorabilă, mai ales pentru copiii care iubesc avioanele, pun multe întrebări, sunt curioși despre lume sau vor să păstreze amintiri.

Pe miniLama.ro le găsești integrate în colecția noastră de travel, alături de cărți și activități pentru drumuri și vacanțe.


Livrare gratuită peste 190 RON
Retur gratuit 30 de zile
Plată ramburs sau online
Livrare acasă sau la Easybox
miniLama round logo with a black llama in a white circle

© 2026 miniLama, România

    • American Express
    • Apple Pay
    • Google Pay
    • Maestro
    • Mastercard
    • Shop Pay
    • Visa

    Login

    Ai uitat parola?

    Nu ai încă un cont?
    Creează cont